Aproape că am obosit să mai consemnăm dispariţii. Începând de aseară, am rămas mai săraci cu încă un mare actor: Ovidiu Iuliu Moldovan.La doar 66 de ani, pistolarul din "Ardelenii" a plecat la stele. Au rămas
pistoalele şi amintirea...
Ultima aniversare a avut-o la 1 ianuarie. Retras la Breaza, departe de oameni şi de evenimente, nu mai voia să vadă pe nimeni, nu mai voia să participe la nimic, se izolase într-un fel de mizantropie cuviincioasă. Parcă se pregătea de marea călătorie. A murit aseară, pe la ceasurile nouă, la Spitalul Universitar, năruit de o ciroză hepatică. Ovidiu Iuliu Moldovan s-a născut 1 ianuarie 1942, în comuna Sărmaşu (din judeţul Cluj). A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică, Bucureşti, clasa profesorilor Pop Marţian şi Octavian Cotescu. "Sunt siderat, spune regizorul Ion Cojar, cel care l-a distribuit în «Azilul de noapte». Mi-aţi dat o veste îngrozitoare, pentru că Ovidiu a fost un om extraordinar. Nu pot asocia ideea inexistenţei cu modul în care a trăit şi a onorat cu nobleţe această profesie. A plecat încă unul dintre cei din generaţia actorilor care trebuiau să fie monştri sacri. Se împuţinează galeria marilor actori".
RUGĂ. "Ovidiule, scumpul meu prieten, coleg şi pot să-ţi spun chiar frate, cum ai putut să-mi faci una ca asta? – i se adresează direct, peste bariera morţii, Florin Piersic. Chiar n-o să te mai întâlnesc, chiar n-o să mai mergem niciodată împreună la Cluj? Era o legătură între noi, ştiam amândoi de unde am plecat şi eram atât de mândri de originea noastră ardelenească". Rolul în care Ovidiu Iuliu Moldovan şi-a dat măsura tuturor resurselor sale de mare actor a fost Caligula din piesa cu acelaşi nume de Albert Camus. În loc de orice regret, exprimat mai mult sau mai puţin convenţional, vom cita "rugăciunea sacră", adresată morţii, din rolul pe care l-a susţinut atunci pe scena Teatrului Naţional: "Zeiţă a durererilor şi a dansului, tu care eşti un râs şi un regret, un dezgust şi o însufleţire, învaţă-ne pe noi indiferenţa care face să renască iubirile, dezvăluie-ne nouă că adevărul acestei lumi e lipsa oricărui adevăr. Şi dă-ne nouă puterea de a trăi la înlăţimea acestui adevăr fără seamăn. Copleşeşte-ne pe noi cu darurile tale, luminează-ne nouă chipurile cu nepărtinitoarea ta cruzime, cu ura ta absolut obiectivă; deschide deasupra ochilor noştri mâinile tale pline de flori şi de crime. Primeşte-i pe copiii tăi rătăciţi. Primeşte-i în adăpostul pustiit al iubirii tale nepăsătoare şi dureroase. Dă-ne nouă pasiunile tale fără obiect, durerile tale fără motiv şi bucuriile tale fără viitor. Tu, atât de goală şi de învăpăiată, inumană, dar atât de pământeană, îmbată-ne pe noi cu vinul nepăsării tale şi satură-ne pe noi, pentru totdeauna, cu inima ta neagră şi sărată".
A fost...
A jucat la Teatrul Naţional din Timişoara între anii 1965-1969. În 1970 a venit la Naţionalul din Bucureşti. A jucat în: "Regele Lear", "Prima zi de libertate", "Furtuna", "Caligula", "A 12-a noapte", "Avram Iancu", "Azilul de noapte", "Livada cu vişini". Cele mai importante roluri de film au fost în: "Actorul şi sălbaticii", seria "Ardelenilor", "Un om în loden", "Bietul Ioanid", "Semnul şarpelui", "Castelul din Carpaţi", "Întâlnnirea", "Vreau să ştiu de ce am aripi", "Dreptate în lanţuri", "Craii de Curtea Veche".Inca un om pe care n-am stiut sa-l apreciem la adevarata lui valoare a trecut in nefiinta. Chiar nu vom invata niciodata?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu