Bine ai venit

Dragă cititorule, ai ajuns pe blogul meu. Ştiu, sună urât "blogul meu". Aşadar, ai ajuns în locul unde eu îmi scriu opiniile despre sport. Te invit să le citeşti şi te invit să le comentezi. Aş vrea să purtăm un dialog civilizat pe teme sportive. Dacă vrei, eşti liber să-ţi scrii propriile articole despre absolut orice sport.

Te invit la un "dialog sportiv".

sâmbătă, 17 mai 2008

De ce Steaua domnule T.R.U.?

Inca de la inceput vreau sa precizez ca eu nu sunt unul din cititorii "afectati" de pseudo-editorialul din gsp. Doar ca, acel articol a ridicat unele intrebari. Deci nu sarbatorim 60 de ani de Steaua sau Dinamo, ci 60 de ani de la desfiintarea unor cluburi. Poate fi adevarat (si intr-o anumita masura chiar este) doar ca, distinsul domn T.R.U. nu ne spune ca era imposibil ca la sfarsitul anilor '40 sa te opui comunistilor.

"Dinamo a fost înfiinţat aşa cum au fost înfiinţate toate instituţiile statului comunist: pentru a demola şi înlocui tot ce construise România în libertate. Numele clubului traduce exact împrejurările fondatoare: un cuvînt rusesc, o iscălitură agitprop. Şi Steaua, înfiinţată în iunie 1947, a ieşit din acelaşi atelier." Foarte just. Dar de ce domnule T.R.U. veniti cu acest articol la 60 de ani de acelele fapte, reprobabile in opinia dumneavoastra, si la 18 ani de la castigarea dreptului la libera exprimare? De ce nu am citit o asemenea luare de pozitie imediat dupa Revolutie, sau macar la aniversarea a 50 de ani de existenta?

"De altfel, Dinamo, Steaua şi Iliescu sînt cele mai vechi fraude în vigoare ale vieţii publice româneşti." Eu chiar nu am inteles legatura a doua cluburi sportive cu omul politic Iliescu. Dar, daca tot pornim pe acest tipar poate ar trebui domnule T.R.U. sa va ganditi la celebrele "partide istorice" si la cum au guvernat ele in perioada interbelica, iar apoi putem discuta de "cele mai vechi fraude in vigoare ale vietii publice".

"Marcel Popescu, preşedintele clubului sportiv, are nesimţirea să revendice zeci şi sute de medalii cîştigate de sportivii dinamovişti la 14 Olimpiade. Serios? Dar unde anume, la ce alte cluburi, în afară de Dinamo, Steaua & co puteau face sportivii români performanţă?" Vreau sa ma refer strict la fotbal, dat fiind ca in aceasta ramura sportiva sunt cel mai prezente cluburile. Iata domnule T.R.U., ca si in acea perioada de trista amintire au existat cluburi care au castigat titluri de campioana: UTA, Craiova, FC Arges... Au existat deci sportivi care au reusit performante notabile la alte cluburi.

Ok, m-am indepartat de titlu. Revin. De ce Steaua? Habar n-am. Primele meciuri vazute pe un stadion au fot in Regie, la sfarsitul anilor '90. Nici victoriile pe banda ale Stelei nu pot intra la categoria "de ce Steaua?". La varsta cand constietizam cat de cat cu ce se mananca fotbalul, tocmai se incheia perioada fasta de 6 ani a Stelei. la fel, in perioada "impresionabila" stelistii aveau performante putine. Totusi, am ramas alaturi de ei. Deci nu stiu de unde sau de ce Steaua? Pur si simplu, s-a intamplat, si nu pot decat sa ma bucur pentru acest lucru. Probabil ca asa simt si dinamovistii, in al caror club favorit ai lovit cu nesimtire. Traditia celor doua cluburi exista domnule. Mentalitatea de invingator exista! Chiar si in acea perioada, oriunde mergeau sportivii cluburilor "monstru", mergeau sa CASTIGE! Indiferent de competitie sau adversar.

Asta n-o sa puteti lua niciodata. Intotdeauna, uitandu-ne in urma, noi vom vedea niste INVINGATORI! Voi puteti spune acelasi lucru?

Despre o balega de om

Recent, pe gsp.ro, T.R.U. a scris un fel de editorial, in care desfiinta practic atat Steaua cat si Dinamo. Evident ca reactiile nu au intarziat. Mai intai comentariile pe blogulo lui T.R.U., apoi pe diferite site-uri, iar astazi, am citit un fel "lobby" facut de Geambasu pe blogul sau, pentru T.R.U.

Surprinzatoare atitudine. Cum spune si el, T.R.U. a scris acel editorial, si-l asuma si nu vrea in nici un fel sa-si atraga simpatia cititorilor. Atunci, de ce era nevoie ca domnul Cristi Geambasu sa ne explice cam ce a vrut sa spuna respectivul T.R.U. in acel editorial?

Si mai surprinzatoare mi se pare atitudinea unor suporteri stelisti. In fond, in acel editorial, T.R.U. ataca clubul Dinamo. Chiar daca baga si Steaua "in aceeasi oala", referirile la ros-albastri sunt insignifiante. Si totusi, multi stelisti se simt extrem de lezati de respectivul editorial. Oare de ce? In fond, T.R.U. are dreptate in anumite privinte: ambele cluburi au fost infiintate si impuse in prim-plan de comunisti. Nu cred ca poate cineva contesta asta. Apoi, la fel de adevarat este ca au existat presiuni puternice asupra anumitor sportivi sa concureze pentru cele doua cluburi. Nu toti sportivii, nici macar majoritatea, dar a fost un numar de oameni care au fost fortati sa concureze pentru cele doua cluburi.

Bun. Deci T.R.U. spune niste adevaruri, in felul sau, exagerand foarte mult partile negative. Si totusi, absolut toate comentariile se impart in doar doua "tabere":

- non-bucurestenii fani ai altor echipe care spun, in general, doar "da, Steaua si Dinamo sunt echipe comuniste pe care trebuie sa le desfiintam"

- suporterii celor doua cluburi "incriminate", care nu stiu decat sa-l injure pe T.R.U.

Nimeni nu a explicat de ce T.R.U. nu are dreptate, de ce se inseala in privinta celor doua cluburi. Toti isi baga ceva in el sau familia lui, sau, in cel mai bun scriu un drept la replica, in care il batjocoresc intr-un mod josnic pe acest om, iar la final scriu ca nu merita bagat in seama. Ei, tocmai de ignorare nu se poate plange T.R.U. acum. Toti ochii sunt pe el. Din pacate, nu stiu daca exista printre "fanii" lui cineva cu un coeficient de inteligenta mai mare de 50...

Editorial T.R.U.

Editorial Geambasu

duminică, 11 mai 2008

Campionatul European de fotbal UNDER 17


În aceste zile, în Turcia, se desfăşoară Campionatul European de juniori, UNDER 17. Favoritele competiţiei sunt Spania, Turcia, Olanda şi Franţa, în fapt semifinalistele acestei editii.

Iată care au fost meciurile din faza grupelor:

04/05Grp AScotland0-2Serbia
04/05Grp BFrance2-1Republic of Ireland
04/05Grp BSpain2-0Switzerland
04/05Grp ATurkey3-0Netherlands
07/05Grp BRepublic of Ireland0-1Switzerland
07/05Grp ATurkey1-0Scotland
07/05Grp ANetherlands1-0Serbia
07/05Grp BFrance3-3Spain
10/05Grp ASerbia0-0Turkey
10/05Grp ANetherlands2-0Scotland
10/05Grp BSwitzerland0-2France
10/05Grp BRepublic of Ireland1-3Spain

Până în acest moment, am remarcat 2 tineri spanioli si un atacant olandez. Este vorba de extrema Spaniei, Keko, un fotbalist fenomenal, având un viitor uriaş. Keko este legitimat la Atletico Madrid, fiind văzut de antrenori ca noul Diego Capel al Spaniei. Celălalt spaniol se numeşte Ruben şi este un atacant legitimat la FC Barcelona. Fost coleg cu Bojan, atât la naşională cât şi la Barca, Ruben poate face saltul la echipa mare a catalanilor după acest turneu. La olandezi, "noul Van Nisterlooy" se numeste Geoffrey Castillion, legitimat la Ajax Amsterdam.

Clasamentul golgheterilor este dominat de francezul Taffer:

4Yannis Tafer (FRA)
2Geoffrey Castillion (NED)
2Thiago (ESP)
2Sergi (ESP)
2Rubén (ESP)
2Danijel Aleksić (SRB)
1Pulido (ESP)
1Emrah Yollu (TUR)
1Eren Albayrak (TUR)
1Muhammet Demir (TUR)
1Öztürk Karataş (TUR)
1Keko (ESP)
1Ricardo van Rhijn (NED)
1Conor Hourihane (IRL)
1Paul Murphy (IRL)
1Clément Grenier (FRA)
1Alexandre Lacazette (FRA)
1William Remy (FRA)

Semifinalele se vor disputa marţi şi vor fi transmise în direct pe Eurosport.








































marți, 6 mai 2008

"Nea Mihai, suntem campioni!"

"Mai sunt 15 minute din campionat. Rapidul joaca la Craiova si are nevoie de victorie pentru a castiga titlul, moment in care Universitatea, calificata in finala Cupei, merge automat in Cupa Cupelor indiferent de deznodamantul meciului de peste 4 zile. Steaua nu intampina probleme in meciul de pe Ghencea cu o echipa, Gloria Bistrita, care n-are prostul obicei de a se baga ca musca-n lapte intre cei mari. La Craiova e 2 - 1 si Rapidul forteaza victoria. Antrenorul Mihai Stoichita nu mai suporta tensiunea. Se retrage discret pe colina din spatele vestiarelor, inchide ochii si secventele intregului campionat i se pravalesc in memorie. Aidoma condamnatului la moarte care-si traieste toata viata in timpul ultimei tigari, Stoichita rememoreaza totul.

Steaua dominase intrecerea interna a ultimilor ani si-si propusese al 6-lea titlu consecutiv. Revenirea lui Mircea Lucescu in fotbalul romanesc era semnalul ca militarii vor avea de acum un contracandidat adevarat pana la final. Chiar daca Lucescu declarase ca in primul an vizeaza doar crearea unei echipe, nicidecum performanta imediata. Cine sa creada un tip pentru care locul 2 a fost intotdeauna considerat un esec. Steaua si-a luat masuri. A avut Rapidul in mana pe Ghencea, dar, la 2 - 1, Denis Serban si-a batut joc de o minge pe care a trimis-o pe langa poarta goala dupa ce driblase tot cartierul Giulesti. Pana la urma totusi, stelistii au intrat in iarna pe primul loc, in ciuda faptului ca au pierdut acasa cu Otelul si Petrolul in preajma unora din cele 12 meciuri internationale sustinute in toamna, dar ajutati de faptul ca in deplasare nu i-a batut nimeni. Pauza competitionala a adus despartirea de Puscas, presedintele care ii daduse incredere lui Stoichita, dar ale carui idei novatoare nu fusesera imbratisate tocmai de oamenii tineri in care isi pusese sperantele.

Si a inceput minireturul. Cu eliminarea din Cupa, cu o infrangere jenanta in Ghencea cu Nationalul, cu victorii chinuite pe teren propriu, cu un egal smuls in extremis Rapidului in Giulesti si cu un esec dezarmant la Pitesti. Era momentul in care Lucescu se instala confortabil in frunte si mai avea de trecut un singur hop: cel de la Bacau. Acolo unde antrenor era Halagian, omul care intotdeauna joaca la mai mare si mai mult si, totodata, "taticul" lui Stoichita. Si Rapidul a pierdut in fata unei echipe ce si-a luat toate masurile sa castige. Roata se intorsese. Steaua era campioana, dar mai trebuia sa invinga, in Regie, o echipa, Sportul Studentesc, retrogradata la acea ora, dar care-l avea in poarta pe Razvan Lucescu. A fost 1 - 1 si totul parea pierdut. Stoichita a vrut sa demisioneze in acel moment si poate ar fi facut-o daca, la cererea lui, Steaua ar fi anuntat ca renunta la serviciile sale si nicidecum invers.

Vuietul din stadion ii intrerupe visul lui Stoichita. Oameni cu ochii bulbucati trag de garduri. Antrenorul Stelei se ridica nedumerit, isi trage niste palme peste turul pantalonilor inverzit de peluza de pe colina si intra din nou in arena. "Nea Mihai, suntem campioni!", ii striga unul dintre baietii care in pauza meciurilor calca iarba, iar dupa, strang reclamele. Stoichita nu apuca sa-si fixeze privirea ca este imediat luat pe brate. Craiova a terminat 2 - 2 cu Rapidul, rezultatul tinut in permanenta in frau de dupa geamurile fumurii de la loje. Terenul a fost invadat de rosul si albastrul steagurilor steliste. Bara unei porti a cedat sub greutatea lui Lincar, Coporan si Luca si s-a pravalit in multime. [...]"

Anul Sportiv 1998 Prosport

RESEMNARE


“Traim in Romania!” Aceste trei cuvinte, spuse cu resemnare si uneori cu tristete, constituie scuza unanim acceptata de catre noi toti. Nu conteaza despre ce e vorba, o crima oribila, o extorcare, o smecherie cu terenuri, etc. spunem ca “traim in Romania” si ne vedem de viata noastra.

Este evident ca fotbalul nu putea face nota discordanta. Astfel, in cei 18 ani de la caderea regimului communist, toate echipele de fotbal ale Romaniei au incaput pe mana unor personaje dubioase, condamnate penal si banuite de multe lucruri.

Primul si cel mai dureros este chiar Steaua Bucuresti. Preluata in 2001 de la Paunescu (alt personaj de trista amintire).”Steaua lui becali” a ajuns in 2008, dupa o semifinala europeana, dupa 2 titluri, dupa 2 participari in Champions League, sa se “mandreasca” cu, poate, cel mai redus numar de suporteri din ultimii 18 ani.

In primul rand, de ce “Steaua lui becali”? Pentru ca in afara de palmaresul echipei mele si de Lacatus, asta nu e Steaua mea. Sunt 11 indivizi, unii mai milogi, altii mai “vedete”, care joaca fotbal pe stadionul Stelei, purtand pe piept emblema istoriei noastre Aceasta echipa e cea care isi propune de fiecare data locul 2, cea pentru care Cupa Romaniei e “pentru looseri” (citat al “marelui si regretatului” manager MM), e echipa de care fac misto toti analfabetii din fotbalul si presa romaneasca. Da, din pacate, “Steaua lui becali” e subiect de misto in zilele astea. Si mai rau e ca aceasta echipa are in spate istoria si palmaresul nostru.

Despre cum am ajuns in situatia ca un personaj ca becali sa fie patronul Stelei, putem vorbi zile intregi. Despre ce putem face sa schimbam aceasta stare de fapt, am putea vorbi saptamani intregi, desi parerea mea e ca in momentul acesta nu prea avem ce face. Becali nu va pleca de la Steaua atata timp cat scoate bani si se promoveaza pe spatele echipei. O masina nu o vinzi daca merge bine sau daca nu iti iei alta mai buna. Deocamdata, pentru becali, Steaua e un Maybach (ca tot e la moda).

Singurul lucru pe care il putem face noi ca suporteri ar fi sa strangem randurile, sa demonstram ca nu suntem suporteri de rezultat si ca istoria aceasta stelista chiar inseamna ceva pentru noi. Clubul Steaua trece prin unul din cele mai grele momente ale sale si e de datoria noastra sa ramanem alaturi de el.

Numai bine stelistilor care sunt alaturi de echipa.

Ma inclin in fata voastra,


Marius

duminică, 4 mai 2008

Gânduri după derby - un fel de analiză


Of Doamne. Nu ştiu cu ce să încep şi nici cu ce să termin. Poate cu apocalipticul "Am pierdut campionatul", poate cu "Sunt stelist şi îmi susţin echipa indiferent de rezultate".

Dincolo de ipoteticul titlu, ieri am pierdut cu Dinamo! Am pierdut "Meciul". Ăla care conta, ăla care trebuia câştigat cu orice preţ, ăla... Şi mai rău este că am pierdut lamentabil, Dinamo controlând o bună parte din partidă. Iar astăzi, Dinamo a fost o echipă cel putin mediocră. Foarte determinată şi motivată, dar mediocră.

Întrebările sunt multe: de ce a jucat x, de ce nu a jucat y, de ce au fost schimbările care au fost, etc. Nici nu ştiu daca există un raspuns pentru toate acestea. S-o iau treptat, cu observaţiile mele:

1. Nicoliţă a fost slab, foarte slab. A greşit la ambele goluri, mai mult, l-a mai scăpat pe Bratu in două rânduri. Deşi a centrat la gol, aportul lui ofensiv a fost zero.

2. Lovin a fost cel mai slab om de pe teren. A greşit nepermis de mult, a faultat prosteşte, a pasat aiurea. După ieşirea lui Petre, în loc să rămână unicul închizător şi să stopeze contraatacurile dinamoviştilor, Lovin a devenit un playmaker de prost gust, stricând majoritatea fazelor.

3. Dică... a jucat ieri? Nu ştiu ce aş putea spune despre dat fiind ca nu l-am văzut decât la o semiocazie in prima repriză. Şi la eliminare...

4. Mendoza. Un columbian şters, stins, tocmai în meciul meciurilor. A batut aiurea majoritatea cornerelor şi loviturilor libere. Nici pasele nu i-au mers astfel ca Pepe Moreno a ramas izolat şi fără baloane utile.

5. Habibou. Poate că azi am înteles de ce nu este titular. N-a făcut nimic cât a jucat. Poate doar că i-a refuzat un gol lui Dayro

Echipa a practicat jocul obişnuit deja, cu mingi aruncate aiurea spre Moreno si multe pase la adversar. Se vede din ce în ce mai mult absenţa unui om care să poată pasa, a unui coordonator.

Dincolo de toate, Steaua a pierdut pe mâna ei "Meciul". Titlul nu l-a avut niciodata pentru a+l putea pierde.

Gânduri înainte de Dinamo-Steaua

Trebuie să spun că aştept cu emoţie acest meci. Cum bine spunea un amic, e meciul care contează. Dincolo de ligi ale campionilor, de milioane de euro şi de orice altceva, avem orgoliul imens al suporterului!

Pot să mă hazardez şi să spun ca in celelalte 32 de meciuri dintr-un sezon, nici la noi, nici la Dinamo nu prea contează fanii. Dar în aceste 2 partide, jucătorii ştiu foarte bine că, înainte de orice, joacă pentru suporteri.

Situatia la Dinamo e, ca de obicei, în pom. După un sezon excelent, când au luat şi titlul, orgoliile acţionariatului şi-au dat în petec. A urmat acest sezon slab pentru ei, foarte slab. Iar jucătorii si toţi cei de la Dinamo ştiu că într-un sezon slab, unica portiţă de salvare în ochii suporterilor este victoria cu Steaua. Anul ăsta satisfacţia ar fi inzecită, un titlu negat rivalilor însemnănd extraordinar de mult.

În Ghencea ar putea părea ca situaţia este mai simplă ca niciodată. Dacă nu pierd în Ştefan cel Mare, sunt 99% campioni ai României. Echipa este văduvită de două piese grele din apărare, Goian şi Golanski fiind suspendaţi absolut aberant. Chiar şi aşa, Steaua este o echipă compactă cu rezerve valoroase, ceea ce face ca absenţele să conteze mai puţin.

Avem, aşadar, un meci de care pe care. Un meci in care orgoliile sunt în primul plan. Să sperăm si că va fi un meci frumos!

vineri, 2 mai 2008

Soc in Giulesti


UTA a câştigat cu 3 la 2 împotriva Rapidului, care poate pierde poziţia a treia împotriva celor de la Dinamo.

Giuleştenii au vrut să arate că pot juca un fotbal frumos şi în lipsa unui obiectiv clar. I-au ajutat fotbaliştii arădeni, care au avut la rândul lor un ţel: să-şi dovedească faptul că Liga pe care o vor părăsi nu e totuşi o pălărie prea mare.

Gazdele s-au apropiat uşor de poarta Mârne şi în minutul 18 Boya a reluat imparabil cu capul, din 8 metri, în urma unei centrări a lui Bozovic. „Va fi 4-0!”, s-a auzit o voce din tribună. UTA nu a fost însă de acord iar Todea prinde poate şutul vieţii şi îl învinge pe Coman de la 25 de metri lateral stânga. Cu orgoliul rănit, rapidiştii au urcat apoi mai convingător în atac. Eforturile elevilor lui Rada au fost răsplătite, acelaşi Boya aducându-i din nou pe rapidişti în avantaj, chiar înainte de pauză.

La reluare, fiecare echipă îşi trece în cont câte o ocazie însă cei care reuşesc să marcheze sunt oaspeţii. UTA egalează, jucătorii se închină sporind regretele că de la anul vor juca în eşalonul secund. Şi pentru ca surpriza să fie una completă, Ibeh închide tabela la un 2-3 nesperat.

Prosport