o sa incep aceste povestiri cu domnul Eugen Maxim.Iata deci ce spune el:
”Era in anul 1986 spre toamna, daca nu ma insel, luna noiembrie. Abia “aterizasem” la Timisoara de doua luni. Locuiam la bunicul meu in Timisoara, iar sotia o mutasem la Arad la ceilalti bunici, pentru ca la Timisoara nu aveam conditii sa stam amandoi si apartamentul repartizat in colonie, nu era inca disponibil. Asa ca in weekend dadeam fuga la Arad sa-mi vad sotia. Nu mai tin minte cum am rezolvat sa plec de vineri, aaaaa…gata, mi-am adus aminte. Vineri era zbor mixt (incepea ziua cu vreo doua ore si continua cu patru de noapte) iar sambata urma sa fie liber. Noi nu incepusem inca zborul, asa ca, Vineri dupa-amiaza la ora 16,00 eram in personalul de Arad. Vagoanele erau din acelea cu doua nivele, bine’nteles ca eu mi-am gasit un loc la etaj.
Si cum mergea trenul asa, mai rau ca o caruta, dupa ce am trecut de localitatea Vinga (care era centrul zonei 1), ma uitam cu privirea pierduta pe geam, ce vad? si mai ales ce simt? Un Mig-23 care trece mai jos decat nivelul geamului meu (terasamentul era si el mai inalt cu vreo 2 metri decat nivelul campului) cu un vuiet greu de descris. Am crezut ca se vor sparge geamurile, stomacul mi-a tremurat si s-a strans mic de tot, m-am uitat la lumea din jur, erau speriati de moarte, o femeie era cu mana la inima, cativa copii au inceput sa planga, dar nu si-au dat seama ce s-a intamplat.
Abia am asteptat ziua de luni sa ajung la unitate. La pregatirea nemijlocita cand a aparut cronometrorul, i-am cerut un pic cronometrajul. Nu a fost greu sa vad cine a fost (doar am fost cronometror), stiam ora, 16:22, si am gasit: echipaj - Netoiu Iulian si Stanculescu Radu (in original Guty Ferdinand), Mig-23 DC, exercitiu- zona la inaltime mica.
La comandantul escadrilei nu mi-am permis sa ma duc, dar m-am dus la Netzi si l-am intrebat: Netzi!? cum a fost zborul de vineri, din zona 1? (l-am vazut cum se schimba la fata si ma intreaba cu vocea tremurata) “De ce? ce? ce s-a intamplat?, stai linistit ca nu s-a intamplat nimic, numai ca era sa “deraiati” personalul de Arad. “Pai de ce? de unde? de unde stii? Pai eu eram in el si v-am vazut mai jos decat mine. “Mai lasa-ma in pace, ca era sa-l scapam in supersonic, am trecut peste un SMA (cred ca statie de mecanizare a agriculturi, sau asa ceva) cu vreo 1000Km/h, dupa vreo 5 minute cand am mai trecut pe acolo, dar mult mai sus (adica vreo 250m - nota mea) taranii inca mai alergau pe camp in toate directiile” I-am speriat tare rau, credeam ca a aflat cineva si s-a ajuns mai sus”. Stai linistit, nici nu cred ca sarmanii si-au dat seama ce se intampla cu ei, eu nu am sa spun la nimeni……….doar acum dupa vreo 17 ani.”
marturisesc ca mie imi plac foarte mult aceste istorisiri care ma aduc cumva,mai aproape de acea viata minunata de pilot militar!!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu