poveste de aviatie

continui tot cu o poveste a domnului Maxim:

“Era vara lui 1995, nu-mi aduc aminte exact in ce ziua (nu am la indemana carnetul de zbor) participam la o zi de zbor cu trageri reale in tinte terestre. Dupa prima misiune care a fost un exercitiu de trageri cu PRND-uri (proiectile nedirijate) si tunul de bord, urma una de bombardament cu …bombe reale de 100Kg. Zbor care urma sa se desfasoare in formatie de celula. Eu cap de formatie si Bebe Bouleanu coechipier.

Mig-ul 23 poate fi alimentat complet, full, dar si incomplet, functie de misiune. La acest tip de exercitiu, trageri reale in tinte terestre, alimentarea se facea incomplet, data durata zborului, relativ redusa, cam 25 de minute si faptul ca aterizarea trebuia facuta cu un maxim ramas de combustibil de 1800-2000l. Greutatea optima pentru aterizarea Mig-ului 23 era la un “Ramas 1200l”.

Sa nu ne lungim, am intrat pe pista si am decolat. Dupa ce am bagat trenul de aterizare am simtit un bubuit in spatele avionului si o frana atat de puternica incat aproape ca am dat cu capul de perna de protectie de pe panoul de aparate. Sincer? Socul a fost atat de puternic ca am crezut ca s-a oprit motorul si reflexul a fost sa prind manetele de catapultare (de, eram antrenat). Noroc ca l-am auzit la radio pe Bebe: “vezi ca ti-a iesit parasuta”, M-am uitat instinctiv in periscop si intr-adevar am vazut-o fluturand in spatele meu. De obicei (s-a intamplat de cateva ori) daca iese parasuta de franare sau daca este scoasa la peste 350Km/h, se rupe instantaneu. La mine, s-a incapatanat sa se rupa si continua sa fluture in spatele meu. Am incercat sa o larghez, dar nimic, am raportat ca intrerup misiunea si ca incerc sa o larghez undeva pe camp, sa nu se trezeasca careva cu ea in cap. Dar nimic, am crezut ca se va arde de la fortaj, nu, se facuse fuior si flutura frumos in spatele meu.

Problema era alta. Eram cu 410, unul din cele 4 Mig-uri 23 care nu se puteau alimenta incomplet, deci eram full, nu ar fi fost o problema in cazuri obisnuite, se poate consuma usor combustibilul, scoti franele aerodinamice, motorul 100% si in cateva minute ai scapat de petrol. Dar nu si in situatia asta, pe masura ce mi-a crescut viteza la 500Km/h, avionul a inceput sa aiba si o tendinta de inclinare si se comporta de parca era pe o bila. Mansa a inceput sa fie din ce in ce mai grea, l-am echilibrat din trimer cat am avut rezerva dupa care am inceput sa ma lupt cu el. Skandenberg adevarat. Am primit ordin sa nu mai larghez parasuta, de frica sa nu cada pe careva, oricum nu puteam, si am inceput sa trec la verticala pistei si sa consum combustibilul in tur de pista. Chestia cu motorul in plin si franele scoase nu a tinut, cand am bagat motorul spre 100% momentul de inclinare s-a accentuat si abia l-am tinut sa nu faca tonou.

Dupa vreo 5 ture la verticala, (CZ-ul m-a intrebat: “Si ce facem? O tinem asa pana la noapte?”) m-a cam plictisisem, si ma cam durea si mana, si..Legea lui Murphi, combustibilul se incapatana sa se consume mai repede, am hotarat sa vin la aterizare cu combustibil 2200. Imi era un pic groaza, nu stiam cum se va comporta la reducerea vitezei, cu trenul si flapsul scos. Cand am scos trenul am crezut ca “pana aici mi-a fost” a inceput sa se incline cand intr-o parte cand in alta, trimerele erau vai de capul lor (23-ul are si in directie) nu mai stiam incotro sa le aduc, bila mi-a fugit si s-a lipit de extremitatea dreapta a aparatului, am incercat sa o corectez cu picior dar a inceput sa tremure, erau comenzi specifice de vrie, am fost la un pas de angajare. Dumnezeu m-a ajutat, si l-am ehilibrat rapid, nici acum nu stiu cum am reusit, nu este deloc usor sa lucrezi la trei trimere concomitant. Scoaterea flapsului nu a fost atat de “furtunoasa” si pe masaura ce ii scadea viteza se potolea. Aterizarea a decurs normal, fara peripetii. Dupa aterizare tehnicii au trebuit sa taie toate suspantele, pentru ca sistemul de largare nu a functionat.

Partea hilara vine acum. Dupa doua zile, ma intalnesc in oras cu bunul meu prieten si coleg Vali Carra, care in acea perioada era la Caransebes la elicoptere. Si ma intreaba: (redau textual): “Care a fost boul ala de a zburat toata ziua cu parasuta dupa el, nu a vazut ca o trage dupa el?” M-a bufnit rasul si I-am spus: “Dar nu te gandesti ca poate boul ala nu a putut sa o largheze? Ce naiba, doar ai zburat teava?” “Boul ala sunt eu!!” Am inceput amandoi sa radem si ne-am spus: “macar daca era ceva scris pe parasuta, un Coca-cola sau eu stiu ce, sa facem un ban cinstit”. “

desi exista o doza de umor considerabila in aceasta poveste,trebuie sa fi fost inspaimantator acolo sus,luptandu-se la propiu cu un avion masiv,supersonic,si “full” pe deasupra!!!